De ce marginile nu sunt perfect clare — și de ce asta e mai exact
Dacă mărești foarte mult dungile unui cartonaș, vei vedea că pixelii de la margine sunt gri, nu negru pur sau alb pur — iar acel gri slab este singurul motiv pentru care dungile au toate aceeași lățime și sunt la distanțe egale, adică exact lucrul pentru care există cartonașul.
Combină știința bine stabilită cu îndrumarea din practică și opinia noastră de design.
Într-o frază
Dacă mărești foarte mult dungile unui cartonaș, vei vedea că pixelii de la margine sunt gri, nu negru pur sau alb pur — iar acel gri slab este singurul motiv pentru care dungile au toate aceeași lățime și sunt la distanțe egale, adică exact lucrul pentru care există cartonașul.
Idei principale
- Un cartonaș este o măsurătoare, nu o imagine. Tot ce face generatorul se reduce la a pune un detaliu de o mărime precizată în fața unui copil, la o distanță precizată (Cât de mare ar trebui să fie? Un ghid pe înțelesul tuturor pentru dimensionarea unui cartonaș contrastant). Tot sensul unui model cu dungi este spațierea lui.
- Pixelii formează o grilă; mărimile de care avem nevoie nu. O bară de 3,4 mm imprimată la 300 dpi are 40,16 pixeli lățime. Nu există 0,16 dintr-un pixel — așa că ceva trebuie să cedeze.
- Varianta A: rotunjești. Faci bara de 40 de pixeli sau de 41, care e mai aproape. Acum bara greșește cu până la 1,2% și — mult mai rău — bare diferite se rotunjesc diferit.
- Aici se destramă dungile. Ia o rețea de dungi a cărei perioadă cade la 7,3 pixeli. Rotunjind, obții un șir de dungi de 7 pixeli cu câte una de 8 pixeli din când în când. Dungile vecine diferă atunci ca lățime cu 14%, iar spațierea modelului rătăcește cu o jumătate de pixel de-a lungul foii. Abaterea este periodică, așa că apare ca o undă mare și lentă pe care n-a proiectat-o nimeni — același efect ca un model moaré [știință bine stabilită — teoria eșantionării].
- Varianta B: lași pixelul de la margine să fie gri. Dai fiecărui pixel fracțiunea din el pe care forma o acoperă de fapt. O bară care acoperă 16% dintr-un pixel îl face cu 16% mai închis. Acum bara de 40,16 pixeli depune cu adevărat cerneală cât pentru 40,16 pixeli, oriunde ar cădea pe grilă.
- Le-am măsurat pe amândouă, în fișierul final. Aceleași șase rețele de dungi, în ambele feluri, măsurate după ce PNG-ul a fost scris și citit înapoi: cu pixeli gri la margine, fiecare perioadă a ieșit la 0,006–0,011 pixeli de oricare alta. Rotunjite, aceleași rețele variau cu 0,5 până la 1,0 pixeli întregi — de 45 până la 170 de ori mai rău —, iar lățimile dungilor cu până la 23 de puncte procentuale, față de 0,24 la noi [opinia noastră de design, măsurată].
- Margini moi nu înseamnă contrast moale. Negrul este tot negru și albul tot alb. Doar pixelul de la margine este între ele, și este gri pentru că este cu adevărat acoperit pe jumătate. La 300 dpi acel pixel are 0,08 mm; de la orice distanță se folosește un cartonaș, niciun ochi nu îl distinge.
- Ce nuanță de gri este contează la fel de mult ca faptul că e gri. Un pixel acoperit pe jumătate ar trebui să emită jumătate din lumină — ceea ce se stochează ca 188, nu ca 128, cum ar scrie majoritatea programelor. Este o poveste mică în sine și o spunem mai jos.
- La început am înțeles invers. O notă de planificare timpurie susținea că un cartonaș cu contrast maxim ar trebui redat cu margini dure, fără gri nicăieri. Era greșit, iar inversarea acestei idei a fost tot rostul acestei părți a construcției.
Dovezile
Rotunjirea unui model la pixeli întregi inventează un al doilea model
Acesta este rezultatul clasic de aliasing / moaré: când un semnal periodic este eșantionat punctual cu o rată care nu este un multiplu al perioadei lui, versiunea eșantionată conține o frecvență nouă, mult mai joasă, care nu a existat niciodată în original. Rotunjirea marginilor dungilor la pixeli întregi este exact eșantionare punctuală. [știință bine stabilită — teoria eșantionării Nyquist–Shannon]
Acoperirea de suprafață este remedierea standard, și una de mult stabilită: calcularea cât din fiecare pixel acoperă o formă — în loc să întrebi dacă centrul pixelului se întâmplă să fie în interiorul ei — este ceea ce face orice program serios de redare a textului, pentru că literele sunt exact cazul în care o fracțiune de pixel schimbă ce vezi. [practică bine stabilită — anti-aliasing spațial; de exemplu, rasterizatoarele cu acoperire pe linii de scanare din FreeType și font-rs]
Poți vedea asta în loc să ne crezi pe cuvânt. Rularea npm run raster:qa în depozitul de cod al acestui proiect desenează o foaie de referință cu șase rețele de dungi, mărite de 6 ori, și apoi desenează dedesubt aceleași șase rețele cu anti-aliasingul dezactivat. În prima, barele sunt vizibil identice, fiecare cu o linie gri subțire și uniformă pe fiecare parte. În a doua, barele vizibil nu sunt identice: unele sunt cu un pixel mai late decât vecinele lor, iar tiparul celor care sunt așa se deplasează de-a lungul foii. Această deplasare este subiectul întregului articol.
Acoperit pe jumătate ar trebui să însemne jumătate din lumină, nu jumătate din număr
Există o a doua decizie ascunsă în „fă pixelul de la margine gri”, iar dacă o iei greșit anulezi cea mai mare parte a beneficiului.
Fișierele de imagine nu stochează lumină; stochează un cod pentru lumină. Standardul sRGB folosit de tot webul și de majoritatea imprimantelor este intenționat neliniar, pentru că și vederea umană este: codul 128, exact la jumătatea distanței dintre 0 și 255, înseamnă doar aproximativ 21% din lumina albului [știință bine stabilită — funcția de transfer sRGB]. Așa că un program de redare care face media codurilor și scrie 128 într-un pixel acoperit pe jumătate a produs un pixel care emite o cincime din lumina pe care ar trebui s-o emită și, prin urmare, o bară care măsoară mai lat decât bara pe care i s-a cerut s-o deseneze.
Noi amestecăm în schimb în lumină liniară — convertim în lumină reală, amestecăm după suprafață, convertim înapoi —, așa că un pixel negru-pe-alb acoperit pe jumătate iese 188. Fiecare măsurătoare din acest articol a fost făcută la fel: cerneala se măsoară în lumină, niciodată în coduri de octeți.
Cifrele, de la un capăt la altul, din fișierul pe care îl descarcă un om
Fiecare cifră de mai jos a fost măsurată după ce PNG-ul a fost scris și citit înapoi cu un decodor independent — nu în interiorul programului de redare, unde ar fi mai ușor să arate bine.
- Lățimea barei. Șapte lățimi, de la 0,04 mm la 8 mm, la 150, 300 și 600 dpi, fiecare în șase poziții diferite sub nivelul unui pixel pe grilă: cea mai mare eroare 0,0069 pixeli, cea mai mare împrăștiere între poziții 0,0093 pixeli. Toleranța pe care ne-am stabilit-o înainte de a începe era 0,02.
- Detaliul de 0,47 pixeli. O bară de 0,04 mm la 300 dpi are sub jumătate de pixel lățime — cazul în care un program care rotunjește trebuie să deseneze fie nimic, fie un pixel întreg, adică greșit cu 100%. A ieșit la 0,0069 pixeli de lățimea ei reală în fiecare poziție încercată.
- O riglă de 100 mm. La 72, 150, 300 și 600 dpi: cea mai mare eroare 0,0046 pixeli, aproximativ 0,0004 mm.
- Rețele de dungi. Șase combinații de rezoluție și perioadă, toate intenționat neîntregi (7,3 px, 5,7 px, 11,35 px, 9,13 px, 4,27 px), cu câte 14–18 bare fiecare: fiecare perioadă la 0,011 pixeli de oricare alta, raportul de umplere la 0,24% de 50% și nicio abatere cumulativă de-a lungul rândului (0,005 pixeli pe întreaga lungime).
- Față de un program de redare complet diferit. Același design a fost rasterizat și din PDF-ul lui de Mozilla PDF.js — un program de redare cunoscut, scris independent — și comparat pixel cu pixel. Din cei 98 727 de pixeli din interiorul formelor, zero au diferit. Diferențele s-au limitat complet la pixelii de la margine, unde două programe de redare au voie să rotunjească diferit, iar cea mai deplasată margine a fost deplasată cu 0,4 pixeli.
[opinia noastră de design pentru deciziile de redare; măsurătorile sunt ce sunt]
De ce contează asta pentru un copil, nu pentru o captură de ecran
Ce poate distinge un sugar mic se descrie în cicluri pe grad — o spațiere, nu o formă (Vezi ce vede bebelușul tău: simularea acuității sugarului în previzualizare, cercetare §02). Un cartonaș a cărui spațiere a dungilor rătăcește este un cartonaș a cărui frecvență spațială rătăcește, așa că unele părți ale lui pot ajunge de partea greșită a ceea ce poate vedea acum copilul, iar tu nu ai avea cum să știi care părți. Păstrarea exactă a spațierii este rostul exercițiului. Nu este o afirmație că vreun cartonaș anume face ceva pentru dezvoltare. [știință bine stabilită pentru partea de vedere; opinia noastră de design pentru redare]
Ce poți face concret
- Nu „clarifica” fișierul. Unele programe de imagini se oferă să elimine pixelii gri de la margini, iar unele drivere de imprimantă oferă un mod „text clar / fără anti-aliasing”. Amândouă anulează exact lucrul care face mărimile corecte. Imprimă fișierul așa cum vine.
- Nu salva din nou, nu recomprima și nu redimensiona fișierul descărcat. Fiecare dintre acești pași reeșantionează imaginea pe o grilă nouă și reintroduce exact rotunjirea pe care am eliminat-o — și deteriorează tocmai pixelii de la margine, care poartă geometria. (Tot de aceea un cartonaș cu curbe se descarcă de câteva ori mai mare decât unul cu dungi: aproape întregul fișier sunt acei pixeli de la margine. Un fișier mai mare nu înseamnă un cartonaș mai bun, iar unul mai mic nu înseamnă unul mai prost.)
- Un dpi mai mare nu face griul să dispară, și nici nu e nevoie. La 600 dpi pixelul de la margine are 0,04 mm — real, invizibil, iar mărimile devin mai exacte, nu mai puțin.
- O fotocopie nu este o copie. Un copiator reeșantionează pe propria grilă. Generează în schimb un cartonaș nou cu aceleași setări — va fi identic — și imprimă-l la 100% / dimensiune reală (Imprimă la 100%: de ce „Potrivire în pagină” strică pe tăcute un cartonaș dimensionat corect).
- O verificare rapidă, dacă ești curios. Deschide PNG-ul unui cartonaș și mărește la 1600%. O linie gri subțire, uniformă și constantă de-a lungul marginii unei dungi înseamnă că geometria a supraviețuit. O margine zimțată, care alternează între două poziții, înseamnă că ceva pe parcurs a rotunjit-o.
Limite și declinarea răspunderii
Nu este un dispozitiv medical și nici un instrument de diagnostic. Nimic de aici nu spune că un cartonaș cu spațiere exactă a dungilor face ceva pentru vederea unui copil — spune doar că, dacă un cartonaș pretinde o anumită spațiere, spațierea trebuie să fie reală. Ce pot și ce nu pot face cartonașele cu contrast ridicat este discutat în Cartonașele completează, dar nu înlocuiesc niciodată timpul petrecut față în față. Pentru un sugar prematur sau pentru CVI ori orice context de vedere slabă, oamenii pe care trebuie să-i întrebi sunt medicii copilului.
O limită onestă, spusă pentru că este genul de lucru pe care acest articol l-ar putea lăsa altfel să se subînțeleagă: anti-aliasingul exact păstrează o mărime care este deja corectă. Nu poate salva un cartonaș imprimat cu „potrivire în pagină” și nu poate face un model mai fin decât poate depune imprimanta. Ambele se verifică o singură dată, manual, la /check-your-printer/.
Legături
- Cercetare:
../02-research/02-patterns-and-perception.md,../02-research/04-viewing-distance-and-sizing.md - Specificație:
../../07-rasteriser-spec.md§1 (de ce anti-aliasingul înseamnă aici corectitudine), §5 (cum se calculează acoperirea), §6 (lumina liniară) și §8 (cele nouă verificări și valorile lor măsurate) - Setări: modelul, distanța de privire, pregnanța, rezoluția de ieșire
- Alte articole: Cât de mare ar trebui să fie? Un ghid pe înțelesul tuturor pentru dimensionarea unui cartonaș contrastant, Vezi ce vede bebelușul tău: simularea acuității sugarului în previzualizare, De ce același cartonaș contrastant nu merge și pe tavan, și la masa de înfășat, Imprimă la 100%: de ce „Potrivire în pagină” strică pe tăcute un cartonaș dimensionat corect, Împărțirea pe mai multe foi, explicată: o imagine contrastantă cât un poster, de la o imprimantă obișnuită de acasă, Cartonașele completează, dar nu înlocuiesc niciodată timpul petrecut față în față
- Încă în lucru printre articole, și strâns legate: Gri nu înseamnă jumătate (de ce 128 înseamnă doar 21% din lumină), Micșorarea unei imagini poate inventa un model care n-a fost niciodată în ea, Fișierul cartonașului tău știe cât de mare este, Un poster prea mare ca browserul să-l poată desena și Imprimă-l din nou la anul și obține același cartonaș.